URME DE SUFLET ÎN TRUP 

Amprenta corporală a emoţiilor

La începutul secolului trecut, un accent mare era pus pe coeficientul/nivelul de inteligenţă academică IQ. Pe parcursul primnelor decenii ale secolului trecut au fost elaborate mai multe teste de inteligenţă, vizând capacităţile vizuale, spaţiale sau de limbaj, rezolvarea de probleme logice sau utilizarea raţionamentelor abstracte. În paralel cu aceste preocupări, discuţii ample s-au purtat cu privire la înţelesul precis care ar trebui să fie asociat conceptului de „inteligenţă”.

În a doua jumătate a secolului trecut emoţiile au intrat mai mult în vizorul psihologiei, prin intermediul câtorva autori care au propus conceptul de inteligenţă emoţională. Începând cu anii ¢80 sunt propuse scale de măsurare pentru Inteligenţa Emoţională şi câteva modele privind conţinutul şi particularităţile IE.

În fine, în ultimul deceniu din secolul trecut reputatul neuropsiholog american de origine portugheză Antonio Damasio a investigat baza neuronală ale emoţiilor şi sentimentelor, argumentând că sentimentele nu sunt doar fundamentul sensibilităţii ci şi faptul că ele pot fi considerate a fi parte a proceselor cognitive, întrucât influenţează semnificativ judecăţile noastre.

Ceea ce vreau să spun este că după numeroase ezitări, emoţiile au intrat, în sfârşit, în lista temelor de cercetare din psihologie. Ideea aceasta este exprimată în multe locuri. De exemplu, în singura lui carte publicată la noi, Creierul şi Inteligenţa Emoţională, neuropsihologul Richard Davidson relatează cât de dificil i-a fost în anii ¢90 să exploreze emoţiile din perspectivă neurofiziologică în contextul academic american. Desigur, acestor strădanii li s-au adăugat şi rezultatele neuropsihoimunologiei, psihosomaticii dar şi cele din medicina comportamentală, toate aratând, pe diverse căi, că emoţiile sunt decisive în viaţa noastră şi că sentimentele de durată influenţează judecăţile noastre, capacităţile empatice şi, în cele din urmă, starea de sănătate şi calitatea vieţii.

Zilele acestea explorarea ştiinţifică a emoţiilor mai face un pas important. În urmă cu 2 zile au fost date publicităţii rezultate ce arată o amprentă corporală a principalelor emoţii pe care le trăim în mod obişnuit. Cercetatorii arată, într-un mod mai precis, de data aceasta, un corespondent imagistic pentru felul cum este resimţită, în trup, fiecare emoţie în parte. Mai mult, tehnologia de înaltă rezoluţie a permis cercetătorilor să realizeze adevărate hărți corporale ale emoţiilor, topografii cromatice care corespund stărilor emoţionale.

Spuneam că, în trecut, prin contribuţia lui Antonio Damasio şi a altor specialişti, psihologia a afirmat că emoţiile afectează judecăţile şi că, prin aceasta se dovedea că emoţiile şi sentimentele au un caracter cognitiv. 

Rezultatele publicate acum arată că emoțiile nu afectează doar starea mentală, starea interioară a persoanei, ci şi dispoziţia ei corporală, şi fiziologia ei. Se ştia că anumite emoţii ne pregătesc să reacționăm rapid la pericolele sau la oportunitățile cotidiene, iar altele ne cresc disponibilitatea pentru interacţiunile sociale. Acest nou rezultat evidenţiază că atât emoțiile cât și senzațiile corporale corespunzătoare au o bază biologică.

În fine, psihologii afirmă că avem de-a face cu un circuit care ar putea antrena efecte tot mai pregnante în dispoziţia generală a fiecărei persoane. Aceasta pentru că, de multe ori, „conștientizarea modificărilor corporale corespunzătoare poate declanșa ulterior senzații emoționale conștiente, cum ar fi sentimentul de fericire”, aşa cum afirmă profesor Lauri Nummenmaa de la Universitatea Aalto. Constatările acestea au implicatii majore pentru intelegerea emoțiilor și bazelor lor corporale. Pe de altă parte, rezultatele ajută al înțelegerea diferitelor tulburări emoționale, furnizând instrumente noi pentru diagnosticul lor."

(Cercetarea a fost efectuată pe 700 de persoane din Finlanda, Suedia și Taiwan. Cercetătorii au indus diferite stări emoționale persoanelor participante la experiment. Ulterior, participanții au putut indica regiunile corporale în care ei au resimţit modificări ale activităţii sau stării propriuzise - o anumită creștere sau scădere – pe parcursul emoţiilor respective. Studiul a fost finantat de catre Consiliul European pentru Cercetare (ERC), Academia de Finlanda și Universitatea Aalto (proiect aivoAALTO), iar rezultatele au fost publicate în 31 decembrie 2013 în Proceedings of The National Academy of Sciences (cf. L. Nummenmaa, E. Glerean, R. Hari, J. K. Hietanen, Bodily maps of emotions, în Proceedings of the National Academy of Sciences, 2013, http://www.pnas.org/content/early/2013/12/26/1321664111.full.pdf+html)

Comentariu

În fotografie se poate vedea cum emoţii precum Fericirea şi Iubirea au amprente corporale intense, care angajează şi capul (în speţă cortexul), dar şi o parte din zona mediană a corpului (unde resmţim de regulă emoţiile intense, bucuria, iubirea şi celelalte), dar şi membrele inferioare şi superioare, pentru că ambele emoţii dau un tonus general foarte bun. De aici şi situaţia resimţită adesea, că atunci când iubim sau suntem fericiţi, suntem de totodată dispuşi să ne implicăm activ sau să răspundem prompt rugăminţilor adresate nouă.

De asemenea, zonele corporale active în starea de Uimire (Suprindere) confirmă ceea ce era îndeobşte cunoscut, că uimirea este, prin excelenţă, şi emoţie şi cogniţie. Se poate observa cum si capul şi zona toracică, corepunzătoare creierului şi inimii, sunt intens active.

La polul opus, Depresia scoate din uz cea mai mare parte din corp. Şi în realitate, în depresie, tonusul muscular e scăzut, empatia de asemenea e scăzută, iar sarcinile cognitive sunt cu greu duse la îndeplinire. Pe de altă parte, Tristeţea pare a fi o Depresie cu un pic mai multă activitate cognitivă şi emoţii. Dispreţul (Contempt) şi Invidia (Envy) sunt resimţite mai mult la nivelul capului, în timp ce Anxietatea şi mai ales Dezgustul antrenează senzaţii şi în zona mediană, la nivelul intestinelor. În fine, spre deosebire de Furie, Frica şi Ruşinea sunt resimţite şi în stomac.

Ce faci te face

Aşadar, suntem în plină antropologie spirituală, întrucât, cum se afirmă în Tradiţia Patristică, tot ceea ce se întâmplă în suflet se imprimă în trup.

O stare emoţională pe care o trăim în mod repetat îşi adânceşte amprenta şi în corp, activând un anumit tip de funcţionalitate a trupului, amplificând unele zone şi diminuând activitatea sau starea altora.

În ultimii ani, neuroştiinţele au arătat că stările emoţionale dar şi modul în care ne obişnuim să gândim se întimpăresc în noi şi determină oraginzări cerebrale specifice. Acum, prin rezultate de acest fel, vedem că obişnuinţele noastre cognitive sau emoţionale, felul în care trăim şi gândim ne activează în mod specific trupul. Pe căile bătătorite de repetiţiile fără număr ale vieţii, vom putea fi obişnuiţi să trăim firesc, trupeşte chiar, invidia sau iubirea pentru semenii noştri. Printr-o obişnuinţă nesupravegheată, printr-o viaţă lăsată la mâna circumstanţelor zilei, printr-un caracter ţesut din reacţii de moment, riscăm să ajungem, fără să ştim, în situaţia de a ne simţi înstrăinaţi trupeşte de fericire, îndepărtaţi chiar şi în fizicul nostru de disponibilitatea de a iubi. Riscăm, aşadar, să ajungem în situaţia de a trăi în trup, ca pe o realitate încarnată, neputinţa de a îmbrăţişa oamenii şi de a le sluji lor cu compasiune, întrucât în noi, în mecanismele cerebrale şi în trup vor fi deja cuibărite mândria, dispreţul, furia sau anxietatea, ca dipoziţii de primă instanţă, greu de evacuat.

Ajungem, prin aceste constatări, la înţelepciunea cuprinsă în marile cărţi ale pustinicilor, care ne avertizează să fim atenţi la fiecare emoţie care ocupă încăperile adâncului nostru, să veghem la fiecare gând care ne mişcă mintea. Dacă aceste gânduri şi emoţii pe care le hrănim în interioritatea noastră, sunt lipite de înţelesurile divine, dacă ele sunt luminate de virtuţi, vom obişnui mintea şi trupul cu trăirile înalte ale vieţii spirituale.

În felul acesta, se întrevede mai uşor de ce în monahismul creştin simţurile şi mintea, inima şi trupul trebuie să îl caute şi să se umple cu Hristos - Raţiunea Supremă. Pentru că El S-a întrupat în Creaţie, fiind prezent în logosul lucrurilor care hrănesc vederea şi simţurile omeneşti, El S-a întrupat în cuvintele Scripturii care hrănesc raţiunea şi mintea cu înţelesuri inteligibile despre El, şi, în fine, El S-a Întrupat ca Om, Făcându-Se văzut, auzit şi posibil de atins, hrănind însăşi trupurile noastre prin Sfânta Taină a Euharistiei: ca toate puterile omeneşti (simţurile trupului, cugetul, mintea şi inima) să resimtă unirea cu El, ca să trăim deplin comuniune cu El, ca o realitate existenţială ce nu lasă nimic din cele omeneşti înafara vieţii înnoite.