LUMINA CELUI NEVZAUT Solomon Marcus Matematica si rationalitatea cre...

VIAŢA SPIRITUALĂ SCHIMBĂ EXPRESIA GENELOR

Nu suntem condamnaţi genetic

Un rezultat recent arată că antrenarea minții, un anumit tipar al activităţii mentale poate avea efecte pozitive asupra sănătăţii.

În ultimii ani s-a vorbit despre epigenetică – o arie care scoate la iveală faptul că nu suntem deplin condiţionaţi de genele noastre. De fapt, mediul în care trăim, mai bogat sau mai sărac în stimuli, poate determina activarea sau, dimpotrivă, inhibarea expresiilor unor gene. Pe de altă parte, aşa cum o dovedesc multe studii făcute pe gemeni monozigoţi, experienţele pe care le avem de-a lungul timpului, modifică şi ele semnificativ expresia unor gene, antrenând totodată schimbări în comportamentele pe care acestea le codează. Acest fapt este deosebit de semnificativ, întrucât începând de la un anumit prag al vieţii, omul singur are un cuvânt important de spus, dacă nu chiar ultimul cuvânt, cu privire la unele dintre experienţele pe care urmează să le trăiască în propria lui viaţă. Noi suntem cei ce încuviinţăm, până la urmă, să trăim anumite experienţe de viaţă, cel puţin în anumite situaţii, alegând anturajul, evenimentele sau pasiunile. În fine, şi poate cel mai semnificativ aici, înseşi gândurile noastre, felul în care interpretăm ceea ce am trăit precum şi celelalte aspecte ale vieţii, influenţează expresia genelor noastre, având aşadar ecouri până în adâncul fiinţei.

Libertatea lăuntrică este suprema libertate

Această ultimă idee este deopotrivă cutremurătoare şi îmbucurătoare. Cât de mult se imprimă mediul şi experienţele vieţii, şi mai ales felul în care le semnificăm în bagajul nostru genetic, determinând prin aceasta întreaga fiinţă şi persoană care urmează să fim! Altfel spus, nicio zi nu se sfârşeşte odată cu apusul Soarelui. Cele săvârşite astăzi se imprimă în expresiile noastre de mâine. "Azi" se extinde asupra zilei de mâine, prin tot ceea ce trăim şi prin felul în care gândim despre ceea ce am trăit. Gândurile şi dispoziţiile noastre de mâine sunt întrucâtva prizoniere ale celor de astăzi, curgând într-o albie pe care am săpat-o ieri!

Prin felul în care suntem azi, şi în fiecare din zilele trăite, decidem fără să ştim ce anume luăm cu noi pentru ziua ce vine, pe cele ziditoare sau pe cele rele. Şi, obişnuindu-ne să le culegem, printr-un anumit fel de a privi sau de a recepta lumea, creştem tot mai mult sarcina de bine sau de rău cu care ne umplem interior, acumulând totodată în noi înşine un anumit fel de a fi, de pe urma fiecărei zile.

Meditaţia schimbă expresia genelor

De curând cercetătorii au căutat să înţeleagă modul cum meditaţia afectează expresia genelor şi, prin acestarea, de sănătate. Un studiu recent a prezentat rapoarte privind primele dovezi despre apariţia unor modificări moleculare specifice, după o perioadă de practică intensă a meditaţiei.

Studiul a investigat efectele pe care le poate antrena meditaţia intensă, practicată timp de o zi, într-un grup de meditatori cu experiență, în comparație cu un grup de subiecţi de control neinstruiţi, care au desfășurat activități non-meditative. După opt ore de practicare a meditaţiei (mindfulness), persoanele care au meditat au înregistrat importante modificări la nivel genetic și molecular, incluzînd modificări ale expresiilor genelor ce controlează reacţiile pro-inflamatorii.

Aceasta este prima lucrare care arată modificări rapide în expresia genelor prin practici spirituale, consideră autorul studiului, Richard J. Davidson , fondatorul Center for Investigating Healthy Minds şi William James and Vilas Professor of Psychology and Psychiatry la University of Wisconsin-Madison. "Cel mai interesant, spune el, s-au observat schimbări în expresia anumitor gene care sunt îndeobşte urmărite prin medicamentele anti-inflamatorii și analgezice", spune Perla Kaliman, primul autor al articolului si un cercetator la Institutul de Cercetare Biomedicală din Barcelona, Spania (IIBB - CSIC - IDIBAPS), locul unde au fost făcute analizele moleculare. Studiul a fost publicat în Jurnalul Psychoneuroendocrinology (http://www.investigatinghealthyminds.org/pdfs/KalimanRapidPNEC.pdf).

Este important de spus că unele studiile clinice anterioare care au avut în vedere astfel de cursuri de meditaţie, au demonstrat unele efecte benefice asupra bolilor inflamatorii, motiv pentru care ele au fost aprobate de către American Heart Association ca metodă de prevenire. Noile rezultate oferă un posibil răspuns, în forma unui mecanism biologic care ar putea explica efectele terapeutice ale meditaţiei.

Câteva ore de meditaţie diminuează procesele inflamatorii

În cadrul experimentului au participat 19 practicanţi ai meditaţiei, cu experienţă de minimum 3 ani (echivalentul unui interval cuprins între 1.440 şi 14.730 de ore de practică) şi 21 de persoane fără o astfel de experienţă, selectate atent, cu vârste apropiate, care nu erau sub tratament medical.

Persoanele din grupul meditatorilor au fost introduse într-un program de meditaţie cu durata de 8 ore, format din mai multe sesiuni, de diferite lungimi (cuprinse între 10 şi 40 de min.), întrerupte de o pauză de o oră, destinată prânzului. Grupul celor care nu au meditat au desfăşurat activităţi plăcute, într-un ritm relaxat, cum ar fi lectura, vizionarea unor documentare tv, sesiuni de jocuri computerizate sau plimbări recreative. Participanţii au fost puşi într-o situaţie de test, anume susţinerea unui discurs și a unor sarcini ce implică anumite calcule mentale făcute în fața unui public și a unei camere video.

Probele sanguine (24 ml) au fost luate de la fiecare participant la 8 dimineaţa şi la patru după amiază, în ziua experimentului. În urma analizelor, ceea ce afirmă cercetătorii poate părea surprinzător: au fost observate diferențe în expresiile genelor în cazul persoanelor care au practicat meditaţia, spre deosebire de celelalte activităţi, desfăşurate de grupul de control, care nu au produs diminuarea expresiei genelor responsabile de reacţia inflamatorie. Rezultatele arata o diminuare a expresiilor genelor implicate în inflamaţii (gene pro-inflamatorii RIPK2 și PTGS2 - care codează enzima COX2, precum și a unei clase de enzime HDAC). Pe măsură ce expresia acestor gene şi a proceselor enzimatice s-a diminuat, s-a înregistrat o diminuare a nivelului de cortizol (şi, deci, implicit o reducere a nivelului de stres). În plus, expresiile altor gene din ADN-ul participanţilor, şi în cazul meditatorilor şi a celorlalţi, nu au înregistrat modificări, indicând că meditaţia a afectat, în mod specific, doar anumite căi de reglare.

Se pot observa, cu roşu, modificările care apar în situaţia practicanţilor meditaţiei. 

Studiul este relevant pentru că nu scoate în evidenţă modificări ale expresiilor genetice în cazul persoanelor care parctică multă vreme meditaţia, ci faptul că meditaţia intensă, pe termen scurt, poate produce modificări epigenetice ale genomului. Meditaţia afectează pozitiv expresia genelor, reducând şi nivelul de stres şi reacţiile inflamatorii.

Starea lăuntrică poate modifica expresia genelor în fiecare zi!

Studii anterioare la rozătoare și la oameni au demonstrat existenţa unor răspunsuri epigenetice dinamice la stimuli fizici, cum ar fi stresul  sau dieta, care se pot exercita exercita în termen de doar câteva ore! Rezultatul acesta arată că şi printr-o activitate a minţii, printr-o practică dezvoltată în mod conştient, putem provoca modificări de durată în expresia genelor, în interstiţiile unor procese foarte fine, care influenţează benefic starea de sănătate.

"Expresia genelor este dinamică, iar aceste rezultate sugerează că calmul minții (starea interioară aşadar – n.n.) poate avea în modul cel mai concret o influență chiar asupra expresiilor genelor noastre", spune Davidson. Evident, faptul că practica meditaţiei poate determina modificări în expresia genelor care controlează mecanismele inflamatorii poate fi folosită intervenţiile terapeutice, încât este de aşteptat ca medicina să recomande curând, prin astfel de studii experimentale, strategii de meditație pentru tratamentul unor afectiuni inflamatorii cronice. Studiu a fost finanţat de National Center for Complementary and Alternative Medicine (nr. grant P01-AT004952) şi un grant oferit de Fetzer Institute, Fundaţia „John Templeton” şi condus de Center for Investigating Healthy Minds de la University of Wisconsin-Madison, Waisman Center.

Comentariu. Înapoi la viaţa spirituală

Suntem, prin rezultate de acest fel, în plină paradigmă spirituală, în cuprinsul unei vieţi filocalice. Fiecare gest pe care îl facem, fiecare exces pe care ni-l permitem, fiecare stare de spirit care ne locuieşte, antrenează ecouri ample în fiinţa noastră, până în adâncurile fiziologiei, până în mecanismele intime ale expresiilor genelor, afectând reglajele fine ale funcţionalităţii biologice.

În primul rând, înţelegerea vieţii omeneşti care mişcare a unui agregat biologic, înzestrat cu o iluzorie viaţă conştientă e pe cale să apună. Tot mai multe rezultate arată importanţa stării interioare a persoanei în conturarea stării de sănătate. Suntem avertizaţi să luăm în considerare viaţa cumpătată, experienţele ziditoare şi mai ales o anumită practică spirituală, prin care să introducem lăuntric un fel diferit de a fi, de a funcţiona, devenind prin aceasta mai mult decât un simplu receptor şi consumator al lumii.

În al doilea rând, e important de văzut faptul că acest calm al minţii nu se obţine cu uşurinţă, printr-o izolare rapidă de stimulii şi de zgomotul străzii, de tumultul informaţiilor cotidiene. Nu putem să evacuăm experienţele strânse într-o zi, cu uşurinţa cu care spălăm mizeria de pe mâini: cu apă şi săpun, în câteva zeci de secunde. Liniştea interioară este o stare care cere instaurarea unei distanţe faţă de lucrurile şi mizele vieţii cotidiene, o dezengajare emoţională, o despătimire care să reducă la tăcere dorinţele şi legăturile noastre pătimaşe cu lumea. Şi, important, această detaşare de lume nu trebuie să se facă în dispreţul faţă de semeni şi de realizările lor, şi nici ignorând celelalte obligaţii sociale. (Am văzut anterior că fiecare stare de spirit se imprimă într-un fel distinct în trupul omenesc.) Iar fâşia aceasta îngustă, care separă liniştirea lăuntrică prin despătimire de dispreţuriea lumii e dificil de găsit, înafara unei căi spirituale vechi, bătătorită de mii de oameni îmbunătăţiţi.

În fine, dacă meditaţia procură aceste efecte, este lesne de înţeles că şi rugăciunea, aşa cum este ea practicată în spaţiul creştin, poate face acelaşi lucru. Evident, rugăciunea nu este acelaşi lucru cu meditaţia (o activitate mentală metacognitivă, însoţită de atenție), iar deosebirile dintre ele sunt un subiect consistent ce merită o analiză. Important este însă, să observăm că prin aceste mii de ore de practică a meditaţiei sau a rugăciunii, omul produce fără să ştie, fără să participe în mod conştient, transformări profunde, care îi reorganizează viaţa interioară, mişcarea gândurilor şi emoţiilor lui, oferindu-i premisele pentru o fiziologie optimizată, care îi asigură o sănătate protejată, deschizându-i totodată accesul către un cuprins de semnificaţii spirituale care zidesc toate celelalte aspecte ale vieţii.

URME DE SUFLET ÎN TRUP 

Amprenta corporală a emoţiilor

La începutul secolului trecut, un accent mare era pus pe coeficientul/nivelul de inteligenţă academică IQ. Pe parcursul primnelor decenii ale secolului trecut au fost elaborate mai multe teste de inteligenţă, vizând capacităţile vizuale, spaţiale sau de limbaj, rezolvarea de probleme logice sau utilizarea raţionamentelor abstracte. În paralel cu aceste preocupări, discuţii ample s-au purtat cu privire la înţelesul precis care ar trebui să fie asociat conceptului de „inteligenţă”.

În a doua jumătate a secolului trecut emoţiile au intrat mai mult în vizorul psihologiei, prin intermediul câtorva autori care au propus conceptul de inteligenţă emoţională. Începând cu anii ¢80 sunt propuse scale de măsurare pentru Inteligenţa Emoţională şi câteva modele privind conţinutul şi particularităţile IE.

În fine, în ultimul deceniu din secolul trecut reputatul neuropsiholog american de origine portugheză Antonio Damasio a investigat baza neuronală ale emoţiilor şi sentimentelor, argumentând că sentimentele nu sunt doar fundamentul sensibilităţii ci şi faptul că ele pot fi considerate a fi parte a proceselor cognitive, întrucât influenţează semnificativ judecăţile noastre.

Ceea ce vreau să spun este că după numeroase ezitări, emoţiile au intrat, în sfârşit, în lista temelor de cercetare din psihologie. Ideea aceasta este exprimată în multe locuri. De exemplu, în singura lui carte publicată la noi, Creierul şi Inteligenţa Emoţională, neuropsihologul Richard Davidson relatează cât de dificil i-a fost în anii ¢90 să exploreze emoţiile din perspectivă neurofiziologică în contextul academic american. Desigur, acestor strădanii li s-au adăugat şi rezultatele neuropsihoimunologiei, psihosomaticii dar şi cele din medicina comportamentală, toate aratând, pe diverse căi, că emoţiile sunt decisive în viaţa noastră şi că sentimentele de durată influenţează judecăţile noastre, capacităţile empatice şi, în cele din urmă, starea de sănătate şi calitatea vieţii.

Zilele acestea explorarea ştiinţifică a emoţiilor mai face un pas important. În urmă cu 2 zile au fost date publicităţii rezultate ce arată o amprentă corporală a principalelor emoţii pe care le trăim în mod obişnuit. Cercetatorii arată, într-un mod mai precis, de data aceasta, un corespondent imagistic pentru felul cum este resimţită, în trup, fiecare emoţie în parte. Mai mult, tehnologia de înaltă rezoluţie a permis cercetătorilor să realizeze adevărate hărți corporale ale emoţiilor, topografii cromatice care corespund stărilor emoţionale.

Spuneam că, în trecut, prin contribuţia lui Antonio Damasio şi a altor specialişti, psihologia a afirmat că emoţiile afectează judecăţile şi că, prin aceasta se dovedea că emoţiile şi sentimentele au un caracter cognitiv. 

Rezultatele publicate acum arată că emoțiile nu afectează doar starea mentală, starea interioară a persoanei, ci şi dispoziţia ei corporală, şi fiziologia ei. Se ştia că anumite emoţii ne pregătesc să reacționăm rapid la pericolele sau la oportunitățile cotidiene, iar altele ne cresc disponibilitatea pentru interacţiunile sociale. Acest nou rezultat evidenţiază că atât emoțiile cât și senzațiile corporale corespunzătoare au o bază biologică.

În fine, psihologii afirmă că avem de-a face cu un circuit care ar putea antrena efecte tot mai pregnante în dispoziţia generală a fiecărei persoane. Aceasta pentru că, de multe ori, „conștientizarea modificărilor corporale corespunzătoare poate declanșa ulterior senzații emoționale conștiente, cum ar fi sentimentul de fericire”, aşa cum afirmă profesor Lauri Nummenmaa de la Universitatea Aalto. Constatările acestea au implicatii majore pentru intelegerea emoțiilor și bazelor lor corporale. Pe de altă parte, rezultatele ajută al înțelegerea diferitelor tulburări emoționale, furnizând instrumente noi pentru diagnosticul lor."

(Cercetarea a fost efectuată pe 700 de persoane din Finlanda, Suedia și Taiwan. Cercetătorii au indus diferite stări emoționale persoanelor participante la experiment. Ulterior, participanții au putut indica regiunile corporale în care ei au resimţit modificări ale activităţii sau stării propriuzise - o anumită creștere sau scădere – pe parcursul emoţiilor respective. Studiul a fost finantat de catre Consiliul European pentru Cercetare (ERC), Academia de Finlanda și Universitatea Aalto (proiect aivoAALTO), iar rezultatele au fost publicate în 31 decembrie 2013 în Proceedings of The National Academy of Sciences (cf. L. Nummenmaa, E. Glerean, R. Hari, J. K. Hietanen, Bodily maps of emotions, în Proceedings of the National Academy of Sciences, 2013, http://www.pnas.org/content/early/2013/12/26/1321664111.full.pdf+html)

Comentariu

În fotografie se poate vedea cum emoţii precum Fericirea şi Iubirea au amprente corporale intense, care angajează şi capul (în speţă cortexul), dar şi o parte din zona mediană a corpului (unde resmţim de regulă emoţiile intense, bucuria, iubirea şi celelalte), dar şi membrele inferioare şi superioare, pentru că ambele emoţii dau un tonus general foarte bun. De aici şi situaţia resimţită adesea, că atunci când iubim sau suntem fericiţi, suntem de totodată dispuşi să ne implicăm activ sau să răspundem prompt rugăminţilor adresate nouă.

De asemenea, zonele corporale active în starea de Uimire (Suprindere) confirmă ceea ce era îndeobşte cunoscut, că uimirea este, prin excelenţă, şi emoţie şi cogniţie. Se poate observa cum si capul şi zona toracică, corepunzătoare creierului şi inimii, sunt intens active.

La polul opus, Depresia scoate din uz cea mai mare parte din corp. Şi în realitate, în depresie, tonusul muscular e scăzut, empatia de asemenea e scăzută, iar sarcinile cognitive sunt cu greu duse la îndeplinire. Pe de altă parte, Tristeţea pare a fi o Depresie cu un pic mai multă activitate cognitivă şi emoţii. Dispreţul (Contempt) şi Invidia (Envy) sunt resimţite mai mult la nivelul capului, în timp ce Anxietatea şi mai ales Dezgustul antrenează senzaţii şi în zona mediană, la nivelul intestinelor. În fine, spre deosebire de Furie, Frica şi Ruşinea sunt resimţite şi în stomac.

Ce faci te face

Aşadar, suntem în plină antropologie spirituală, întrucât, cum se afirmă în Tradiţia Patristică, tot ceea ce se întâmplă în suflet se imprimă în trup.

O stare emoţională pe care o trăim în mod repetat îşi adânceşte amprenta şi în corp, activând un anumit tip de funcţionalitate a trupului, amplificând unele zone şi diminuând activitatea sau starea altora.

În ultimii ani, neuroştiinţele au arătat că stările emoţionale dar şi modul în care ne obişnuim să gândim se întimpăresc în noi şi determină oraginzări cerebrale specifice. Acum, prin rezultate de acest fel, vedem că obişnuinţele noastre cognitive sau emoţionale, felul în care trăim şi gândim ne activează în mod specific trupul. Pe căile bătătorite de repetiţiile fără număr ale vieţii, vom putea fi obişnuiţi să trăim firesc, trupeşte chiar, invidia sau iubirea pentru semenii noştri. Printr-o obişnuinţă nesupravegheată, printr-o viaţă lăsată la mâna circumstanţelor zilei, printr-un caracter ţesut din reacţii de moment, riscăm să ajungem, fără să ştim, în situaţia de a ne simţi înstrăinaţi trupeşte de fericire, îndepărtaţi chiar şi în fizicul nostru de disponibilitatea de a iubi. Riscăm, aşadar, să ajungem în situaţia de a trăi în trup, ca pe o realitate încarnată, neputinţa de a îmbrăţişa oamenii şi de a le sluji lor cu compasiune, întrucât în noi, în mecanismele cerebrale şi în trup vor fi deja cuibărite mândria, dispreţul, furia sau anxietatea, ca dipoziţii de primă instanţă, greu de evacuat.

Ajungem, prin aceste constatări, la înţelepciunea cuprinsă în marile cărţi ale pustinicilor, care ne avertizează să fim atenţi la fiecare emoţie care ocupă încăperile adâncului nostru, să veghem la fiecare gând care ne mişcă mintea. Dacă aceste gânduri şi emoţii pe care le hrănim în interioritatea noastră, sunt lipite de înţelesurile divine, dacă ele sunt luminate de virtuţi, vom obişnui mintea şi trupul cu trăirile înalte ale vieţii spirituale.

În felul acesta, se întrevede mai uşor de ce în monahismul creştin simţurile şi mintea, inima şi trupul trebuie să îl caute şi să se umple cu Hristos - Raţiunea Supremă. Pentru că El S-a întrupat în Creaţie, fiind prezent în logosul lucrurilor care hrănesc vederea şi simţurile omeneşti, El S-a întrupat în cuvintele Scripturii care hrănesc raţiunea şi mintea cu înţelesuri inteligibile despre El, şi, în fine, El S-a Întrupat ca Om, Făcându-Se văzut, auzit şi posibil de atins, hrănind însăşi trupurile noastre prin Sfânta Taină a Euharistiei: ca toate puterile omeneşti (simţurile trupului, cugetul, mintea şi inima) să resimtă unirea cu El, ca să trăim deplin comuniune cu El, ca o realitate existenţială ce nu lasă nimic din cele omeneşti înafara vieţii înnoite.